Mă înspăimântă vânătoarea ta de mine! Mă înspăimântă răul pe care mi-l faci. Ești un personaj neobosit care scormone în adâncurile sufletului meu încins de sentimente. Ai obiceiuri ciudate care vâră spaima în mine. Mă îngrozești.

Crezi că te porți cu mănuși?

Crezi că ești un delicat?

Nu, ești cea mai rea ființă pe care o cunosc. Joci dur. Te joci cu iubirea. Și, într-o zi, are să te răsplătească pentru toate cele pe care le-ai făcut.

Uite, eu cred că nu trebuie să îmi mai mângâi sufletul cu asemenea gesturi. Sufăr mai mult. Lasă-mă. Lasă-mă să te iubesc în tăcere. Lasă-mă să îți păstrez imaginea de dinainte. Lasă-mă ... dacă ... e o joacă. Eu am nevoie de iubire, nu de joacă. Doar de joacă. Ești un egoist. Te gândești să îmi mai dai câteodată câte-un bobârnac ... ca să mă știi nelinistită, în timp ce tu îți trăiești viața liniștit. SAU crezi că eu nu vreau să fiu liniștită? Liniștită cu mine ... liniștită cu iubirea asta care îmi ia suflul ... după atâta timp.

Nu cred că știi să iubești nici acum. Dacă ar fi așa ...

 Iar pe mine nu m-ai iubit ... Am fost o păpușă pe care ai manipulat-o după bunul plac. M-am mulțumit cu tot ce îmi dădeai. Resturi. Firimituri. Mă lipeam de tine temătoare, mă înveșmântam în minciunile tale. Credeam în ele. Mă bucurau ochii tăi.

E cumplit...  crede-mă, e cumplit să trăiesc așa. E ca un calvar care nu se mai termină, ... pentru ce să îți mai faci loc în adâncul ființei mele atât de viu? Pentru ce să mă scald în amintiri ...pentru ce să îmi mai aduc aminte de tine ... o siluetă ... care îngheață căldura?

Probabil că stai tolănit în fața laptopului citind satisfăcut. Adică ... am stabitit deja că atunci când mie nu îmi  e bine, ție îți e ... pe tine te bucură răul făcut ... Nu aș vrea să îți mai hrănesc  orgoliul ... eu voiam ...eu ... căutam o punte către inima ta ...

Ne-am schimbat amândoi.

Cineva îmi spunea odată cu privire la noi că poate iubirea nu e de ajuns. Of, dumnezeule mare. Care iubire? A mea și a mai cui? A ta pentru ea?

E aproape 12. Și-mi este groaznic de somn. Nu știu. Poate mâine voi gândi altfel. Poate că mâine voi avea maturitatea de a îngropa iubirea asta care nu are viitor. E singură. Luptă singură.

Pare absurd, dar îți simt parfumul ... E același care îmi plăcea.

Ziua în care ne-am intâlnit a fost o stupiditate. Cineva a vrut să își bată joc de noi, de mine!!

 “O iubesc, am repetat. Da, o iubesc. (…)

    I-ai spus?

   Drept cine mă iei? Bineînțeles că nu i-am spus.”

Poate nu am acea îndrăzneală deosebită, poate că nu am acea capacitate de a acționa cu detașare morală, poate că am crezut că ți-am lăsat o pată în suflet, poate că m-am crezut specială, poate  că am sperat până în ultima clipă a vieții, nu am obosit, doar că tu nu  ai avut milă de mine, nu ai ... căci, da, putem vorbi și în prezent.

Ce am fost mă omule eu pentru tine? Ce sunt? Mai sunt ceva?

Actele tale sunt în concordanță cu ceea ce simți? Te simți împăcat cu tine însuți? Te simți bine cu ceea ce faci?  Atunci când apari, o faci pentru ceea ce mai simți sau pentru că ai chef de jocuri cu reguli nescrise?

Ai știut vreodată  că am  suferit pentru ceea ce ai făcut? Ai știut vreodată că în ziua aia blestemată de 13 aprilie  s-a  învârtit pământul cu mine?  Ai știut vreodată că am avut inima spartă în mii de bucăți și că ori de câte ori iți auzeam numele, îmi venea să plâng? Ai știut vreodată că ... ai fost totul pentru mine și că te iubeam mai presus  de orice?  Ai știut vreodată că plângeam mereu când îmi aminteam multele tale mesaje din seara aia? Seara aia când ... abia puteam respira și tot tu erai cel care pledai în ignoranță și mândrie?

Ai știut vreodată că nu-mi doream decât să apari, să mă iei în brațe și să-mi spui că afost un vis urât, un coșmar...?

Ai  știut vreodată că mintea îmi este plină de lucruri neexprimate, care cu greu ies la lumină, căci mă dor, da,dor și acum..

Prea multe întrebări, așa-i? Adevărul este că îți cer multe ... adevăr, curaj, luptă sunt lucruri pe care nu le vei atinge niciodată ... și nu pentru că nu poți,  ci pentru că nu vrei.  Eu ... mi-am mărturisit patimile ... iar tu le poți citi ... superficial ...

Hmm.

Am ajuns la concluzia că suferința mea ți-a dat pe deplin satisfacție. Ți-a hrănit orgoliul ... iar acum împărtășești momente deosebite cu iubita ta. Nu ești în stare să pricepi că EU TE IUBESC. Nu mă ajută cu nimic, nu te ajută cu nimic ... Degeaba mut eu munții din loc ...

Știi care îmi e norocul? Că totuși e cineva care ar face totul pentru mine. Care mă iubește ... atât de mult ... care are atâta răbdare și care îmi aduce zâmbete la pachet. Când am zis că e un erou, păi, fii sigur că așa e!

Iar eu ... desigur, nu cred că în deplinătatea facultăților mintale, într-o prostie fără margini, te iubesc pe tine. Știi ce m-am gândit? Că trebuie să fi făcut la viața mea adânci greșeli pentru care acum sunt pedepsită cu vârf și îndesat.

Sunt o persoană doritoare de discuții sincere, nu mă zgârcesc să ofer sinceritatea ... Prinzi sensul acestor cuvinte? Sapi îndeajuns în substratul lor? Le înțelegi?

Parcă mi-am mai desprins gândurile încetișor din acest plan crunt ... cred că e nevoie de multă stăpânire de sine pentru a opri șuvoiul ăsta de lacrimi. Eu nu pot. Chiar nu pot.

Astă seară(23),  am câștigat la loterie. Și așa cum era de așteptat unui asemenea joc,  am rămas năucită. Nu știu dacă acest cuvânt e prea mult sau prea puțin. Parcă trăiam în jurul unui con de lumină, ce mă ardea pe dinăuntru. Dintr-o minte viguroasă și precisă, acum nu mai putea concepe idei cu fluența obișnuită. Am vrut să fiu o egoistă și să mă bucur cât de mult puteam, până la urmă, după atâtea jocuri pierdute, aveam dreptul la un câștig, nu?

Nu mai creștea în mine impotrivirea către ceea ce mă facea slabă, vulnerabilă. Nu aveam cum să prevăd asta. Nu aveam de unde știu că această confruntare avea să vină odată și odată. Și avea să mă scoată din minți, să-mi facă inima să-și scrie din nou ... ? din nou.

Mmmm. Cred că ai aceeași ochi. Aceeași ochi care-mi zgârie sufletul și acum. Ți-l auzeam(aud), ți-l simțeam(simt), dar nu departe așa cum e de așteptat(era), ci aproape, aici, lângă mine. Nu m-am mai simțit nici frântă, nici disperată, am avut doar puterea să strâng în mână biletul câștigător.

Astfel, mi s-a extins VISUL, prelungindu-se într-un voiaj îndepărtat, pentru care am împachetat toate emoțiile dobândite de-a lungul timpului.

Uneori, mă întreb de ce nu mi se întâmplă lucruri normale. Dar, îmi răspund cu un zâmbet ascuns și plin de mândrie ca ele se întâmplă doar oamenilor normali, care nu au nimic ieșit din comun.  Același răspuns îl poți folosi și tu pentru o eventuală întrebare. Dacă ... atunci când te așezi în pat și ...te gândești la ce-ți amărăște sufletul, de ce nu totul e simplu ... atunci da, îți poți răspunde: ești special, dragule. Suntem speciali. Și nu știu dacă asta se va mai materializa într-un fel, nu știu dacă lucrurile se vor schimba la un anumit moment, respectiv vor căpăta o altă formă... Știu doar că aș prefera să nu mă pun să dorm. Cred că atunci se trezesc în mine amintirile, amintirile pe care nu le vreau dispărute!!  Nu le vreau dispărute!!!

Aveam cuvintele în gât. La cât de firesc mă exprim aici.. acolo, mi se tăiase respirația. Încă vreo două secunde și aveam nevoie de o resuscitare. Și dacă așteptam după tine, muream sufocată : ) ) !

Am gustat un pic din fericire. Am simțit-o. M-a acaparat.

Citeam undeva că în ziua de azi se spune te iubesc prea des. Cum adică prea des? După ce că suntem așa indiferenți la ce se întâmplă în jurul nostru, după ce că privim amețiți în gol după orele lungi de lucru/facultate, ni se reproșează că spunem te iubesc prea des? Da, poate că uneori nu e spus din inimă. Dar ce te faci, când el e spus într-un mod veridic, original, pur?

Vai, după mine aș spune-o de 1 miliard de ori. Am învățat că trebuie să fac ce simt!! Că trebuie să mă dezleg de lucrurile care mă apasă ...

Și acum ... mă regăsesc din nou în patul meu gol ... ardoarea care mi-a clocotit în sânge s-a stins doar un pic.. doar cât voi dormi. Mâine, când îmi voi reprivi biletul, voi avea  din nou obrajii calzi și roșiatici.

Ar trebui să ştii (ar trebui?) că, în loc să treacă timpul în favoarea mea, s-a întâmplat fix pe dos. Voiam să te uit. Voiam să îmi recapăt respectul de sine, să protestez împotriva caracterului tău prin ştergerea efectivă a iubirii pe care, din păcate, încă ţi-o port. Aceste ultime perioade de când nu am mai scris pe blog au fost înşelătoare. Mi se părea că te uit, că mă simt la fel de bine în braţele altcuiva aşa cum mă simţeam în ale tale. Dumnezeule! ĂSTA NU E IDEALUL MEU ÎN IUBIRE! EU NU AM VRUT SĂ FIE NICIODATĂ AŞA! Mă simt o nenorocită: te iubesc pe tine, dar el ...el e eroul care îmi pansează toate rănile ...

Nu ştiu dacă îţi mai aduci aminte de mine, ăsta e lucrul cel mai dificil cu care mă confrunt zi de zi. Mi se pare uimitor ca după atâta timp tu să fi acelaşi cer care îmi luminează şi cele mai întunecate părţi. Ideea e că spre deosebire de acum 4 luni, când te iubeam în durere, acum te iubesc în ... pace. Adică ... nu mai am răni ... iau totul ca atare, deşi ... nu fac bine ce fac. Am mustrări de conştiinţă. Gândirea mi se frământă, mi se epuizează în eforturi violente de a ... mmm ... de a ...

Ţie ţi-e bine? Tu ... tu cine mai eşti? Tu ... mai eşti acelaşi tu?

Cred că postul ăsta va fi unul dedicat întrebărilor.

De ce simt o aceeași nevoie să te revăd? De ce iubirea asta nu dispare odată? În defitiniv, chiar dacă nu ma bazez pe nimic concret, întotdeauna voi avea speranțe.

Mi se pare o ironie, eu vedeam lucrurile mult mai simplu: m-ai lăsat fără suflet, apoi eu te uram, apoi te uitam și gata. Era trecut. Dar, nu ...în continuare, mă agit destul de mult la gândul că poate ... orgoliul pe care îl nutrești nu te va lăsa să vezi ceea ce trebuie să vezi. Zilele trecute, m-am uitat pe fotografiile de la nuntă. Au fost momente simple, dar mi-am dat seama că apogeul pe care l-am atins cu tine, mă refer la zbuciumul acela, la iubirea aia care mă întorcea din drum după ce hotărâsem ceva, nu îl voi mai avea niciodată. Să îmi sară inima din piept la fiecare mesaj, la fiecare sărut, la fiecare mângâiere de-a ta.

Aș fi vrut să fiu femeia care-ți satisface necesitățile sufletești, tu să nu mă fi necăjit niciodată, să fi rămas în viața mea. Căci numai așa cred că aș fi fost complet fericită. Sunt conștientă că am făcut tot ce se putea face, că eu aș fi fost cea mai potrivită. Îmi place să cred că la un moment dat și tu ai fost dedicat mie, că ai iubit tot ce a fost plăcut la mine, că ai iubit simplitatea, că ai iubit pasiunea, că ai iubit paranoia, căreia, în sfârșit i-ai înțeles rostul. Îmi pare rău că ... nu mai ești al meu. Îmi pare rău că ești al alteia. Îmi pare rău că sunt a altuia. Îmi pare rău că nu ai luptat. Vai, cât de rău îmi pare.

Dragul, scumpul, iubitul meu B ...

PRIMESC IUBIREA DE UNDE NU TREBUIE, IAR TU O OFERI CUI NU TREBUIE.

CE IRONIE!

Până nu demult aveam  doar 2 adevăruri: unul al meu şi unul al tău. Şi oricât de mult am căutat un punct comun între cele două, nu am găsit ...

Iară încep cu dedicaţii emoţionante?

NUUUU!

 De fapt, continui cu un alt adevăr (am să folosesc cuvântul acesta cam des în această postare, aşa că te voi ruga să mă scuzi).

Adevărul meu parcurge un drum lung, anevoios, plin de obstacole ... Eu, în toată naivitatea mea, caut iubirea ... iubirea adevărată. Odată, acum vreo 2 ani, am crezut că am găsit-o. Am încercat să ţin de ea cu toată puterea, dar ... mi-a scăpat printre degete ... precum nisipul. Din laşitate, din neştiinţă, din frică, din ... nu ştiu, dar am pierdut-o. Am pierdut zâmbetul care mă trezea de dimineaţă, am pierdut ochii care mă faceau mereu să merg mai departe, am pierdut persoana care ... mă făcea să simt iubire. Toate au mers mână-n mână şi s-au înţeles şi ... am rămas goală pe dinăuntru, dar cu o puternică nevoie de a avea pe cineva căruia să îi pese de mine, să ştiu că îmi spune noapte bună, că ... am crezut că mă pot refugia în asta, doar având o astfel de persoană lângă mine. Am greşit. Greşesc. Adorm în gând cu altcineva, visez că poate ,cândva, undeva ...

Înţelegi?!?!

Adevărul tău ... ei bine ... văzut din prisma mea este că ... şi tu cauţi tot o iubire adevărată. Odată ... de mult ... îmi amintesc perfect că era 13 aprilie ... venisem din Bucureşti entuziasmată, cu noi vise, ... aveam intenţia de a ţi le împărtaşi ... nu am mai avut cui . Din punctul meu de vedere, te-ai grăbit. Te-ai grăbit ... te-ai grăbit să te refugiezi în comoditate şi asta ţi-am spus-o de multe ori şi o să o repet atâta timp cât voi putea. Nu ştiu exact dacă în ziua aia mi s-a prăbuşit cerul sau s-a învârtit pământul cu mine  ! Ştiu doar că am simţit cum tot ce simt se transformă în ură şi ... dacă te aveam lângă mine te omoram. Ştii care e faza? Că nu am reuşit să te înţeleg multe luni ... nu reuşeam să văd de ce mi-ai luat visele, de ce ai minţit, de ce te-ai purtat aşa urât, de ce ...de ce tot?

Adevărul tău este că în spatele omului dur, eşti cel mai sensibil ... şi, doamne! Cât de bine poţi să maschezi lucrurile!!!!!! Dar ai ştiut vreodată că eu ador detaliile? Toate detaliile? Eu, faţă de tine, nu pot ascunde nimic. Când sunt suparată, sunt supărată şi plânggggg!!! Când sunt fericită ... e de ajuns să te uiţi cum îmi sclipesc ochii de fericire ... Dar tu ... tu eşti greu de citit ... Tu ... eşti învelit în frică. Tu eşti acoperit de : Şi dacă fac aşa, apoi ce o să se întâmple? Şi dacă ... nu o sa fie bine? NU, iubitule. Nu asta e gândirea , ci asta : mereu va fi bine atâta timp cât ceea ce vrei, vrei cu adevărat.

Adevărul nostru: adevărul nostru este încă în sufletele noastre ... chiar dacă, practic, fiecare are un drum. Şi dacă acum am un drum ... ce? Mă pot roti şi întoarce cum vreau eu! Pentru iubire ... tragi şi linii curbe, şi frânte şi tot ce se poate ...

9 decembrie

Mi s-a încheiat săptămâna în confuzie. Mi-a tresărit inima de zeci de ori. M-am gândit asupra a tot. Am luat o decizie. M-am răzgândit. Am luat altă decizie. Mă străduiesc să nu-ţi aud privirea, căci, dacă s-ar întâmpla aşa, cursul vorbelor mele ar fi incoerent, aş cădea pradă greşelilor de altădată, m-aş îmbrăca iar în amintiri, m-aş afunda în vise ...

Pentru început, îţi cer să nu mă suni, să nu îmi dai mesaj că ... te deranjez. Nu vreau să mai aud asftel de clişee. Ştiu că trupurile noastre trăiesc în prezent, dar ... se pare că nu mai cunoaştem aducere aminte sau nu mai putem? Sau ... în cazul unora nu s-a mai vrut o aducere aminte!!

A mai trecut un an. Nu am uitat această zi.

Îmi dau seama că prin aceste rânduri nu fac un bine nici pentru mine, nici pentru tine. Dar aş căuta în dicţionar cuvântul inevitabil. Inevitabil, inevitabil. Îmi place enorm să spun câte ceva atunci când se lasă o aşa groaznică linişte monumentală. O aşa tăcere. Şi ea a început de aşa de mult timp!! S-a agăţat de un fir sensibil, a prins forţă cu trecerea zilelor şi acum e mai puternică decât mine şi chiar şi decât tine!!

A profitat de noi.

Nu ştiu dacă eu am acceptat-o. Sau doar m-am obişnuit cu ea?!

Am încercat din răsputeri să o sparg, să îi dau drumul, să ne lase odată sufletele libere. Am crezut că, deşi sub greoaia cuvintelor, există cărări, care chiar îndepărtate, conduc la tine!

Ha!  Ai mai avut parte vreodată de un aşa discurs intempestiv? Sunt sigură că dacă da, tot de la mine a venit! : ))

Nu, nu te întreb ce mai faci.. Nu, nu o să te întreb nimic..

Am să-ţi curm suferinţa de a-mi scrie ceva. Şi am să o curm şi pe a mea la probabilele vorbe pe care vei vrea să mi le transmiţi.

Multă vreme am fost purtată spre hăul rece şi tăcut; sincer, nu credeam că voi mai ieşi vreodată de acolo. Eram precum o fiinţă neînsufleţită şi deşi, te strigam din răsputeri să mă iei înapoi, nu m-ai auzit niciodată. Mă împotmoleam mereu de dezamăgire, de sarcasm, de ironie, de neiubire. Cea din urmă m-a plesnit cel mai tare. A încercat să îmi zmulgă lucrurile bune şi să mă facă să simt mizerii: răzbunare, ură. Mi-am dat seama că eu nu sunt aşa. Nu voi fi niciodată DEMNĂ să simt ură sau bătaie de joc pentru indiferent ce persoană e vorba!

Dacă vei citi aceste rânduri, sper să ai profunzimea să le tălmăceşti!!

Ai simţit vreodată cum e să îţi bată inima sălbatic?

Mmm, de ziua ta ... îţi doresc ... să arzi in braţele maturizării ... Să te cuprindă aşa tare, încât să nu iţi mai dea drumul. Să te lase fără respiraţie. Iar mai apoi să o priveşti cu limpezime şi să îi mulţumeşti pentru viitoarele decizii corecte. De ziua ta, să ... te afli într-un univers în care oamenii, lucrurile care te fac fericit  să nu devină o pradă pe care întunericul să le înhaţe într-o clipă. De ziua ta, să porţi acel zâmbet sincer pe care îl cunosc ... De ziua ta, să ...

....

Era doar un la mulţi ani mai lung...

Mădălina....