O  dimineaţă ploioasă, o dimineaţă de toamnă în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a fost tare greu să mă dau jos din pat. Cred că am vrut mai mult să lenevesc şi să mă încălzesc cu un zâmbet pe care nu l-am mai văzut de mult timp ... lucru pe care l-am şi făcut. Mi-am pregătit repede o cafea şi alături am mai găsit într-un sertar câţiva biscuiţi pims. (îi ador!)

Resimţeam, nu neapărat nostalgie, ci mai degrabă o bătaie a inimii mult mai rapidă!

Te-am observat cu atenţie tot timpul ăsta ... din amintiri. Nu vreau să rămân nici prudentă, nici rezervată. Vreau să spun că mereu mi-ai  întărit convingerea că eşti un om puternic, pe care o avalanşă de cuvinte nu îl doboară. Mai mult, cred că ineluctabila realitate nu te domină, ci tu o domini pe ea prin curajul cu care o înfrunţi. Sincer? Mie mereu îmi va fi frică de viaţă. Pentru că niciodată nu o să ştiu când mă va mai ataca pe la spate. Şi ... recunosc, eu sunt o persoană slabă. Cu siguranţă, m-a atras la tine lipsa temerilor, reflectată chiar şi în momentele cele mai grele. Ai fost capabil să le iei ca atare pe fiecare în parte şi să înveţi câte ceva din ele. Sunt sigură că nu vei lasă să te învăluie niciun regret, îi vei da drumul şi îi vei urma calea, fără să te gândeşti vreodată că ... eşti vitregit de soartă: “Arta de a trăi constă în capacitatea de decizie care ne permite a alege când se cuvine să ne dominăm pasiunile şi să ne înclinăm în faţa realităţii şi când se cuvine să ne lăsăm în voia pasiunilor, răvzrătindu-ne împotriva realităţii. “

 Te gândeşti că încerc să te flatez? Nu... Este, efectiv o părere proprie, pe care am dobândit-o după trecerea timpului. La tine, lucrurile rămâneau mereu simple, la mine mereu se complicau.

Mă simt inexplicabil de ...mmm... fericită că te cunosc. Îmi place să spun ce am pe suflet, mă simt ca un om scăpat de o problemă dificilă. Cred, sincer, că şi in cele ce vei hotări pe viitor, nu te vei da bătut în faţa niciunei încercări, că nu te vei înfunda în nevroza ei, în exteriorul ei ... căci interiorul este cum ştii tu: simplu.

Ah. Adio, facultate pe ziua de azi!

Mi s-au terminat şi biscuiţii ...

Te-aş recunoaşte cu ochii închişi în obscuritate. Te-aş recunoaşte cu ochii închişi şi la mii de mile distanţă. Dacă vrei, poţi numi asta singura ameninţare a existenţei tale!  Vreau să îţi şoptesc că dacă “te-am chemat azi să vorbim între patru ochi” este pentru că voiam să îţi spun toate aceste lucruri … Şiiiii … deşi,  atitudinea ta este caracterizată prin … mmm … să zicem forţă, tot ţi-am descoperit şi multe momente în care vorbeai cu vădită blândeţe …

Ţin să îţi mai spun că treci drept o persoană specială. Şi … ştii ce? Sunt cea mai în măsură să ştiu asta.