Poate nu am acea îndrăzneală deosebită, poate că nu am acea capacitate de a acționa cu detașare morală, poate că am crezut că ți-am lăsat o pată în suflet, poate că m-am crezut specială, poate  că am sperat până în ultima clipă a vieții, nu am obosit, doar că tu nu  ai avut milă de mine, nu ai ... căci, da, putem vorbi și în prezent.

Ce am fost mă omule eu pentru tine? Ce sunt? Mai sunt ceva?

Actele tale sunt în concordanță cu ceea ce simți? Te simți împăcat cu tine însuți? Te simți bine cu ceea ce faci?  Atunci când apari, o faci pentru ceea ce mai simți sau pentru că ai chef de jocuri cu reguli nescrise?

Ai știut vreodată  că am  suferit pentru ceea ce ai făcut? Ai știut vreodată că în ziua aia blestemată de 13 aprilie  s-a  învârtit pământul cu mine?  Ai știut vreodată că am avut inima spartă în mii de bucăți și că ori de câte ori iți auzeam numele, îmi venea să plâng? Ai știut vreodată că ... ai fost totul pentru mine și că te iubeam mai presus  de orice?  Ai știut vreodată că plângeam mereu când îmi aminteam multele tale mesaje din seara aia? Seara aia când ... abia puteam respira și tot tu erai cel care pledai în ignoranță și mândrie?

Ai știut vreodată că nu-mi doream decât să apari, să mă iei în brațe și să-mi spui că afost un vis urât, un coșmar...?

Ai  știut vreodată că mintea îmi este plină de lucruri neexprimate, care cu greu ies la lumină, căci mă dor, da,dor și acum..

Prea multe întrebări, așa-i? Adevărul este că îți cer multe ... adevăr, curaj, luptă sunt lucruri pe care nu le vei atinge niciodată ... și nu pentru că nu poți,  ci pentru că nu vrei.  Eu ... mi-am mărturisit patimile ... iar tu le poți citi ... superficial ...

Hmm.

Am ajuns la concluzia că suferința mea ți-a dat pe deplin satisfacție. Ți-a hrănit orgoliul ... iar acum împărtășești momente deosebite cu iubita ta. Nu ești în stare să pricepi că EU TE IUBESC. Nu mă ajută cu nimic, nu te ajută cu nimic ... Degeaba mut eu munții din loc ...

Știi care îmi e norocul? Că totuși e cineva care ar face totul pentru mine. Care mă iubește ... atât de mult ... care are atâta răbdare și care îmi aduce zâmbete la pachet. Când am zis că e un erou, păi, fii sigur că așa e!

Iar eu ... desigur, nu cred că în deplinătatea facultăților mintale, într-o prostie fără margini, te iubesc pe tine. Știi ce m-am gândit? Că trebuie să fi făcut la viața mea adânci greșeli pentru care acum sunt pedepsită cu vârf și îndesat.

Sunt o persoană doritoare de discuții sincere, nu mă zgârcesc să ofer sinceritatea ... Prinzi sensul acestor cuvinte? Sapi îndeajuns în substratul lor? Le înțelegi?

Parcă mi-am mai desprins gândurile încetișor din acest plan crunt ... cred că e nevoie de multă stăpânire de sine pentru a opri șuvoiul ăsta de lacrimi. Eu nu pot. Chiar nu pot.