vineri, 23 mai 2008

Ploaia sau poate vântul ...

Ploaia sau vântul?
Oare cine ne poate alina durerile?

Dezamăgirea sau neşansa?
Oare care doare mai tare?

Iarna sau vara?
Oare care ne poate aduce un strop de fericire?

Parfumul unui trandafir sau mireasma unei ploi reci?
Oare mai au vreun efect în ziua de azi?

Ploaia sau vântul?
Oare ... ce te poate face fericit?


luni, 19 mai 2008

''A walk to remember'' ...


Duminică seara ... (profitând de faptul că a doua zi nu mergeam la şcoală) am urmărit un film ... extraordinar: o frumoasă poveste de iubire, care deţine un sfârşit nu tocmai plăcut(veţi vedea de ce). Protagonistul, Landon (Shane West) studiază într-un liceu foarte important, însă din cauza comportamentului său este obligat să participe la activităţi extraşcolare.
Una dintre ele este chiar o piesă de teatru, unde o cunoaşte pe Jamie (Mandy Moore), o fată frumoasă, dar totuşi foarte timidă; fiind considerată de ceilalţi o ciudată, dat fiind faptul că învăţa şi era fiica reverendului.
Pe parcurs, Landon îşi dă seama că o iubeşte şi încearcă să o apere de răutăţiile din jur. Când totul părea să fie bine, Jamie îi mărturiseşte lui Landon că este bolnavă de leucemie. Acesta nu vrea să accepte acest lucru ...
Totuşi Landon îi cere lui Jamie să se căsătorească cu el.
Din păcate, la 3 luni după nuntă Jamie moare răpusă de această boală gravă. În amintirea ei, Landon ... studiază medicina.
















Acestea sunt melodiile de pe parcursul filmului.
Sper să vă placă!

joi, 15 mai 2008

Teză, teză ...

În primul rând luna mai este luna tezelor, lucrărilor ...
Astăzi urmează să dau teza la limba şi literatura română. Recunosc ... am ceva emoţii, dar sper să fie bine!

sâmbătă, 3 mai 2008

''Jane Eyre'' de Charlotte Bronte ...

Acum două zile, am deschis caietul de limba engleză şi ce văd ... ''De citit ... Jane Eyre de Charlotte Bronte'' ... Nu ştiu de ce, dar titlul mi se părea de-a dreptul ... plictisitor. Nu mă impresiona cu nimic, dar mi-am zis ''Azi încep să o citesc!''. Am citit câteva pagini şi surpriză ... Cartea chiar îmi place, e de-a dreptul uluitoare! După două zile, adică astăzi pot spune( după ce am terminat cartea, evident) că este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată! Nu ştiu dacă mă pot exprima în cuvinte, dar totuşi o să încerc, câtuşi de puţin. Ei bine, personajul principal se numeşte( evident) Jane Eyre, orfana, care reuşeşte să mă surprindă şi să mă impresioneze. Nu o să dezvălui prea multe, căci aş rupe tot farmecul. Tot ce spun e că trebuie să citiţi cartea şi ... în mod sigur veţi descoperi toate suferinţele prin care Jane a trebuit să treacă. Pot adăuga în acest sens că am fost ţinută în suspans pagină cu pagină. Ruşinos sau ... nu, nu auzisem de această autoare, dar între timp m-am informat: s-a născut la 21 aprilie 1816. Deţinea un caracter aparte, lucru care a ajutat-o să ''găzduiască'' multe calităţi, ca de exemplu onestitatea, tenacitatea, libertatea gândirii şi obsesia ascunsă legată de lipsa ei de frumuseţe. Succesul îl cunoaşte o dată cu publicarea romanului ''Jane Eyre''. Cred că acest roman (după cum am mai spus) este unul extraordinar, fiecare lucru este punctat detaliu cu detailu. Descrierile sunt ample, ceea ce oferă cititorului o imagină foarte clară. Iată şi nişte citate extraordinare care mi-au plăcut foarte mult:
''Se repezi la mine; l-am simţit înşfăcându-mă de păr şi de umăr: dar se lupta cu o fiinţă ajunsă la disperare, căci vedeam în el tiranul, asasinul.''
''Cele două corăbii oprite pe o mare încremenite îmi păreau a fi fantome marine.''
''Este inutil să spui că fiinţele omeneşti ar trebui să se mulţumească doar cu linişte; ele au nevoie de acţiune şi dacă nu o pot găsi, o crează.''
''Roua picura răcoroasă pe câmpia însetată şi culmea arsă de soare.''

vineri, 2 mai 2008

La margine de Bucureşti ... capitala noastră dragă!


Bucureşti este cel mai mare centru comercial şi industrial al ţării. Populaţia de peste două milioane de locuitori a făcut în aşa fel încât Bucureşti este a şasea capitală ca mărime din cadrul Uniunii Europene. Între cele două războaie mondiale era supranumită ''Micul Paris''. Dar iată cum arată marginea capitalei noastre .... dezgustător, nu-i aşa?











Grămezile de nisip şi clădirile începute, dar neterminate redau aerul unei capitale ... triste!

















Gunoaiele aruncate la voia întâmplării denotă lipsa de respect faţă de capitală, dar şi faţă de locuitorii înşişi.










Amintesc şi de traficul infernal care aduc şoferii în pragul disperării. Cam aşa arată capitala într-o zi obişnuită de vineri ....





































joi, 1 mai 2008

''Scrisoarea de dragoste'' de Mihail Drumeş ...

Da, un roman de-a dreptul extraordinar! Cred că lucrul acesta se datorează şi autorului, Mihail Drumeş, pe care îl apreciez în mod special! Titlul este sugestiv ... Totul plecând de la o frumoasă scrisoare de dragoste! Este o carte, pe care am citit-o ''pe răsuflate''( aşa se citesc cărţile care-ţi plac nu?) Subiectul este unul controversat, anume: Ce se întâmplă când nu ştii să păstrezi o dragoste pură? Dacă vorbim de personajul principal, atunci pot spune că este un tânăr sărac, dar cu aspiraţii uriaşe. Cu multă ambiţie, devine primul în clasă şi nu după mult timp, întâlneşte şi dragostea, dar din păcate nu ştie să o păstreze. Finalul este de-a dreptul dramatic, căci Dinu Gherghel, respectiv personajul principal, se sinucide. Apreciez narativitatea lui Mihail Drumeş, care ştie să ţină lectorul într-un mare suspans!

Muzică


Get a playlist! Standalone player Get Ringtones