Astă seară(23),  am câștigat la loterie. Și așa cum era de așteptat unui asemenea joc,  am rămas năucită. Nu știu dacă acest cuvânt e prea mult sau prea puțin. Parcă trăiam în jurul unui con de lumină, ce mă ardea pe dinăuntru. Dintr-o minte viguroasă și precisă, acum nu mai putea concepe idei cu fluența obișnuită. Am vrut să fiu o egoistă și să mă bucur cât de mult puteam, până la urmă, după atâtea jocuri pierdute, aveam dreptul la un câștig, nu?

Nu mai creștea în mine impotrivirea către ceea ce mă facea slabă, vulnerabilă. Nu aveam cum să prevăd asta. Nu aveam de unde știu că această confruntare avea să vină odată și odată. Și avea să mă scoată din minți, să-mi facă inima să-și scrie din nou ... ? din nou.

Mmmm. Cred că ai aceeași ochi. Aceeași ochi care-mi zgârie sufletul și acum. Ți-l auzeam(aud), ți-l simțeam(simt), dar nu departe așa cum e de așteptat(era), ci aproape, aici, lângă mine. Nu m-am mai simțit nici frântă, nici disperată, am avut doar puterea să strâng în mână biletul câștigător.

Astfel, mi s-a extins VISUL, prelungindu-se într-un voiaj îndepărtat, pentru care am împachetat toate emoțiile dobândite de-a lungul timpului.

Uneori, mă întreb de ce nu mi se întâmplă lucruri normale. Dar, îmi răspund cu un zâmbet ascuns și plin de mândrie ca ele se întâmplă doar oamenilor normali, care nu au nimic ieșit din comun.  Același răspuns îl poți folosi și tu pentru o eventuală întrebare. Dacă ... atunci când te așezi în pat și ...te gândești la ce-ți amărăște sufletul, de ce nu totul e simplu ... atunci da, îți poți răspunde: ești special, dragule. Suntem speciali. Și nu știu dacă asta se va mai materializa într-un fel, nu știu dacă lucrurile se vor schimba la un anumit moment, respectiv vor căpăta o altă formă... Știu doar că aș prefera să nu mă pun să dorm. Cred că atunci se trezesc în mine amintirile, amintirile pe care nu le vreau dispărute!!  Nu le vreau dispărute!!!

Aveam cuvintele în gât. La cât de firesc mă exprim aici.. acolo, mi se tăiase respirația. Încă vreo două secunde și aveam nevoie de o resuscitare. Și dacă așteptam după tine, muream sufocată : ) ) !

Am gustat un pic din fericire. Am simțit-o. M-a acaparat.

Citeam undeva că în ziua de azi se spune te iubesc prea des. Cum adică prea des? După ce că suntem așa indiferenți la ce se întâmplă în jurul nostru, după ce că privim amețiți în gol după orele lungi de lucru/facultate, ni se reproșează că spunem te iubesc prea des? Da, poate că uneori nu e spus din inimă. Dar ce te faci, când el e spus într-un mod veridic, original, pur?

Vai, după mine aș spune-o de 1 miliard de ori. Am învățat că trebuie să fac ce simt!! Că trebuie să mă dezleg de lucrurile care mă apasă ...

Și acum ... mă regăsesc din nou în patul meu gol ... ardoarea care mi-a clocotit în sânge s-a stins doar un pic.. doar cât voi dormi. Mâine, când îmi voi reprivi biletul, voi avea  din nou obrajii calzi și roșiatici.