îmi aduc aminte că era o perioadă când ajunsesem să mă consider vinovată. stăteam, despicam firul în 4 părţi, doar-doar voi defini o concluzie. din păcate, nimic nu se face fără voinţă ... ce trebuie desigur să vină de la amândoi. cam asta este, în linii generale, situaţia cu care ne(?) confruntăm. te-am văzut azi ... aş fi vrut să îţi sar în braţe şi să şterg totul. însă, nu am putut face nimic din cele două  ... cred cu tărie că ... trebuie să mă complac în toată mizeria asta ... ah, ce mă mai complic ... cât de mult îmi place să mă prind în hăţişuri degeaba. îmi dau seama că mă apucă sila imediat ce rememorez tot ce s-a întâmplat.

"şi vine unul ca tine şi încearcă să facă ordine în mine, în sufletul meu ..."