Aparenţe!

Cred că îl cunosc de câteva luni bune. Adevărul este că de prea puţine ori l-am văzut acţionând, în sensul că era obişnuit ca totul să i se ofere pe tavă, cum s-ar spune. Este ... sau mai bine – zis, era un tip ... banal, nu ieşea cu nimic în evidenţă. De obicei, statul în faţa televizorului (mereu m-am întrebat la ce emisiune sau pe ce program se uită cu aşa mare atenţie!, căci mie ... personal ... televizorul mi se pare un mod de a ne prosti!) era activitatea lui preferată. Cu toate acestea, avea mulţi prieteni cu care, deşi nu vorbea foarte des, ieşea la câte o plimbare din 2 în 2 săptămâni.

Cum l-am cunoscut eu?

Banala situaţie ... prin intermediul vărului meu, care fie vorba este aşa diferit de mine. Parcă nici n-am fi rude! Este caracterizat de o mândrie, care depăşeşte orice limită uneori, dar care în alte cazuri îi produce succes. Pe de altă parte, este o fire minuţioasă ... îi place să repare diferite lucruri pe care le găseşte în casă, ajută cu multă plăcere la bucătărie (ciudat sau nu, pentru mine, bucătăria este un adevărat chin ... mă întreb ce voi face peste ani când va trebui să gătesc pentru familie! Mereu spun că ... mai am timp să învăţ! Sunt curioasă să văd până când voi mai putea să-mi găsesc scuze! Hei ... e mai frumos să citeşti, decât să găteşti! Dar asta e o altă poveste care nu-şi are rostul acum, absolut deloc, dar putem avea în vedere spusele ... unui ... jurnalist: „În ţara asta nimic nu este în ordine!”. Şi asta nu pentru că aş fi o persoană care nu-şi respectă ţara, ci pur şi simplu, nu vom ajunge nicăieri cu atitudinea aceasta. Continuând cu vărul meu ... Ştiţi ce? Îi place mult să înoate, uite ăsta este cu adevărat un lucru de apreciat. În sensul că mulţi preferă să ... lenevească în loc să practice un sport într-o mică sau mare măsură, care ar duce la îmbunătăţirea sănătăţii, deja şubrede ... din cauza poluării şi a altor factori, deja cunoscuţi cred eu.

Întâmplarea a făcut ca într-o zi să îl întâlnesc pe vărul meu împreună cu acest prieten al lui, care mi s-a părut dubios la început, întrucât toată lumea îl vorbea de bine, cu toate că era exact opusul la ceea ce se spunea despre el. S-a uitat urât la mine, de parcă aş fi fost cel puţin o sperietoare şi a început să bolborosească ceva ... din care, evident, nu am înţeles nimic. Nu am dat importanţă acestui lucru „minor”, în definitiv ... nimeni nu poate să placă pe toată lumea. Fiecare este diferit! Fiecare este unic, deosebindu-se prin felul cum gândeşte, cum se exprimă, felul cum acţionează ... hei! Am pus punctul pe „i”!?

Am ajuns acasă şi ... era ca şi cum ... am dat fuga în baie! M-am uitat îngrozită în oglindă! Eram urâtă în interior, eram cuprinsă de cel mai urât sentiment: furia! Adevărul este că niciodată nu fusesem tratată cu atâta indiferenţă, nici măcar ... o clipire, un schimb de cuvinte, nimic! Băiatul ăsta era cu siguranţă era un răzgâiat.

Au trecut câteva zile, timp în care am uitat întâmplarea „stranie”. Poate că dacă aş mai fi povestit cuiva, sigur ar fi zis că problema este la mine, nu la el. Pe de altă parte recunosc, cu greu, dar recunosc că: am darul de a face o furtună într-un pahar cu apă. Poate că se simţea rău ... şi nu avea dispoziţia necesară de a interacţiona cu mine. Când credeam că ... totul este sub control, am auzit că binecunoscutul prieten al vărului meu ... nu mai venea la şcoală. Nu mi se părea nimic suspect. Aş putea spune că asta era o certitudine de mult. Nu am luat în seamă nimic.

În schimb, m-am grăbit să ajung în piaţa. Din nou mama cu lista de cumpărături ... Era înnorat, aşa că m-am grăbit să „achiziţionez” cât mai repede tot ce era pe bucăţica de hârtie. Mi-era teamă ca nu cumva să înceapă ploaia. Totuşi ... stropii de ploaie au căzut uşor pe obrajii mei „coloraţi” de o pudră, foarte în trend. Mi se pare că uneori pun un pic mai mult decât ar trebui preţ pe lucrurile materiale. Mi-am impus să nu mai fac acest lucru, dar ... este o senzaţie care pur şi simplu mă depăşeşte! Am început să alerg cu plasa de cumpărături, până la un moment dat când ... ceva mă oprea. Am privit speriată doi ochi căprui – îi ştiam! Dar ... de unde! Da ... prietenul vărului meu ... L-am salutat, din nou, politicoasă:

- Salut! Se pare că şi pe tine te-a prins ploaia, aşa-i?

- Doris ...

Hopa! Ştia cum mă cheamă! Ciudat!

- Da!

- Te rog să mă scuzi pentru purtarea mea de zilele trecute! Am avut o problemă şi ... din păcate, mi-am cam descărcat nervii pe tine! Părinţii mei au divorţat ...

- O! Îmi pare rău!

A continuat cu alte câteva explicaţii despre despărţirea părinţilor, după care fiecare a plecat spre casă. De curiozitate, l-am întrebat pe vărul meu, peste multe luni, ce mai face „el”. Am rămas şocată de raspuns: murise de cancer.