Invers. Cerc. O altă lume.

Am plecat răvăşită spre maşină. Vestea îmi dăduse planurile peste cap. În adâncul sufletului am ştiut dintotdeauna că asta se va întâmpla, ideea este că nu am vrut să cred. Şi acum mi se pare ceva absurd, fără continuitate, însă am credinţa că totul în viaţă se întâmplă cu un motiv anume. Ştiu că nu înţelegeţi nimic. Mă aflu într-un impas, pe care nu cred că îl voi putea depăşi vreodată. Este ciudat cum numai în câteva minute totul se dărâmă, iar în locul acelui lucru, pe care tu îl consideri valoros, nu mai există nimic. Poate doar cenuşă.

Opelul meu se lasă „greu”. Mereu am avut probleme cu el. Nu mă îndur să cumpăr altul. Prima maşină ... prima etapă dintr-o viaţă independentă. Şi, vai! Facturi, chitanţe, muncă şi pe deasupra o viaţă sentimentală fără cap şi fără coadă. Sunt o persoană dezordonată, lăsând impresia de o perfecţiune ... nemaiîntâlnită, de o mândrie de prinţesă şi de un optimism ce iese din comun... cu excepţia zilei de azi. Azi mi-am dat seama că nu totul iese aşa cum vreau eu.

Am ajuns în sfârşit acasă. Contrar personalităţii mele, locuinţa mea este de fapt un mic apartament cu 3 camere, mobilat după gustul şi preferinţele mele. Pot spune chiar că stilul diferă de la o cameră la alta: spre exemplu ... camera mea este luată din poveşti. Este simplă, dar impunătoare. Pe peretele din dreapta am un sifonier mare, cu oglinzi uriaşe, care mă ajută pentru repetiţiile mele pentru balet, căci am uitat să vă spun: sunt balerină de 14 ani. Este tot ceea ce mi-am dorit. Nu aş putea face altceva. Acestă pasiune o dobândesc de la o bătrănică, pe care am cunoscut-o cu ani în urmă (dacă se poate spune aşa!) ... în satul natal al mamei mele. Intotdeauna am crezut că are ceva special. Nu era asemenea celor de la ţară ... mereu purta o îmbrăcăminte curată, elegantă cu nişte perle negre superbe * drept să vă spun, m-au atras din prima clipă ... * şi pe care astăzi le am în posesie. Nu mă despart de ele. În primul rând pentru că valorează atât sentimental, cât şi material. Aş putea să-mi cumpăr lumea întreagă cu ele. Exagerez, desigur ... Într-o zi ploioasă ... mă plimbam pe malul unui râu învolburat. Deşi fusesem avertizată că este periculos, nu am ascultat. Vântul îmi sufla pe la urechi. Mi-era frig. Cred că aveam febră. Repetam într-una: „Vreau la Adena!”. Dacă mă credeţi, nici până acum nu ştiu cine e ... am auzit persoane care spun că ar fi o vrajitoare ce se ocupă de magia neagră, ceea ce este ... înfiorător. Mereu am avut spaimă pentru lucrurile de genul acesta. Dar ... să nu deviez de la subiect. Ochii mi se închideau şi ... nu mai aveam putere să mă întorc acasă. M-am prăbuşit lângă un copac cu nişte flori tare ciudate. Îmi amintesc că deşi, eram în inconştienţă aveau petalele roz cu un albastru de mare ... M-am trezit lângă o băncuţă ... cineva cântă o melodie lentă, parcă îmi venea să plâng. Şi chiar am plâns. Eram îmbrăcată cu altceva ... Purtam o rochie albă, iar în picioare nişte pantofi înalţi ... ce se prindeau pe-o parte cu o fundiţă roşie. Nu era cazul pentru aşa ceva, dar nu aş fi pus funda aia acolo, arata dezgustător. La câţiva paşi, o bătrănică ... (ea era cea care cânta!) ciudată, căci ... era cea despre care vă spuneam anterior ... se uita spre mine de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva. Se opri din cântat şi îmi pălăvrăgi ceva într-o limbă veche din care evident nu am înţeles nimic. M-am speriat şi am vrut să fug. Unde ajunsesem de fapt? Nu-mi aminteam locul, nu o văzusesem niciodată pe bătrânica asta ... Doamne! Când să fug, mă prinde de mână şi-mi spune că tot ce mi-a rămas este baletul. Nu ştiam dacă să râd sau să plâng. Cum adică? Mi-a rămas doar baletul? Am început să plâng din nou. Îmi repeta într-una că baletul este singura mea şansă ... mi-a pus colierul de perle negre la gât şi a plecat. De atunci nu mai ştiu nimic. M-am prăbuşit lângă băncuţă.

M-am trezit într-o ... cameră imensă. Cineva îmi dădea cu săruri pe la nas şi se văita într-una spunând că ce se va întâmpla dacă voi muri.

M-am trezit a doua oară.

M-am uitat în oglindă. Eram ... cu aceeaşi rochie albă. Şi cu pantofii cu fundă roşie. Dar eram ... eram ... diferită fizic, mental .. aveam ... 30 de ani.

Leşinasem la 17 ani şi acum ... sunt adult? De ce nu-mi amintesc nimic?

O doamnă se apropie de mine: Îmi spune că în sfârşit am plătit pentru mândria mea. Aflu că avusesem un copil, o fetiţă care murise ... într-un accident teribil de maşină. Recunoşteam eleganţa de care dădea dovadă?! Era bătrânica?!