miercuri, 26 decembrie 2012

Până nu demult aveam  doar 2 adevăruri: unul al meu şi unul al tău. Şi oricât de mult am căutat un punct comun între cele două, nu am găsit ...
Iară încep cu dedicaţii emoţionante?
NUUUU!
 De fapt, continui cu un alt adevăr (am să folosesc cuvântul acesta cam des în această postare, aşa că te voi ruga să mă scuzi).
Adevărul meu parcurge un drum lung, anevoios, plin de obstacole ... Eu, în toată naivitatea mea, caut iubirea ... iubirea adevărată. Odată, acum vreo 2 ani, am crezut că am găsit-o. Am încercat să ţin de ea cu toată puterea, dar ... mi-a scăpat printre degete ... precum nisipul. Din laşitate, din neştiinţă, din frică, din ... nu ştiu, dar am pierdut-o. Am pierdut zâmbetul care mă trezea de dimineaţă, am pierdut ochii care mă faceau mereu să merg mai departe, am pierdut persoana care ... mă făcea să simt iubire. Toate au mers mână-n mână şi s-au înţeles şi ... am rămas goală pe dinăuntru, dar cu o puternică nevoie de a avea pe cineva căruia să îi pese de mine, să ştiu că îmi spune noapte bună, că ... am crezut că mă pot refugia în asta, doar având o astfel de persoană lângă mine. Am greşit. Greşesc. Adorm în gând cu altcineva, visez că poate ,cândva, undeva ...
Înţelegi?!?!
Adevărul tău ... ei bine ... văzut din prisma mea este că ... şi tu cauţi tot o iubire adevărată. Odată ... de mult ... îmi amintesc perfect că era 13 aprilie ... venisem din Bucureşti entuziasmată, cu noi vise, ... aveam intenţia de a ţi le împărtaşi ... nu am mai avut cui . Din punctul meu de vedere, te-ai grăbit. Te-ai grăbit ... te-ai grăbit să te refugiezi în comoditate şi asta ţi-am spus-o de multe ori şi o să o repet atâta timp cât voi putea. Nu ştiu exact dacă în ziua aia mi s-a prăbuşit cerul sau s-a învârtit pământul cu mine  ! Ştiu doar că am simţit cum tot ce simt se transformă în ură şi ... dacă te aveam lângă mine te omoram. Ştii care e faza? Că nu am reuşit să te înţeleg multe luni ... nu reuşeam să văd de ce mi-ai luat visele, de ce ai minţit, de ce te-ai purtat aşa urât, de ce ...de ce tot?
Adevărul tău este că în spatele omului dur, eşti cel mai sensibil ... şi, doamne! Cât de bine poţi să maschezi lucrurile!!!!!! Dar ai ştiut vreodată că eu ador detaliile? Toate detaliile? Eu, faţă de tine, nu pot ascunde nimic. Când sunt suparată, sunt supărată şi plânggggg!!! Când sunt fericită ... e de ajuns să te uiţi cum îmi sclipesc ochii de fericire ... Dar tu ... tu eşti greu de citit ... Tu ... eşti învelit în frică. Tu eşti acoperit de : Şi dacă fac aşa, apoi ce o să se întâmple? Şi dacă ... nu o sa fie bine? NU, iubitule. Nu asta e gândirea , ci asta : mereu va fi bine atâta timp cât ceea ce vrei, vrei cu adevărat.
Adevărul nostru: adevărul nostru este încă în sufletele noastre ... chiar dacă, practic, fiecare are un drum. Şi dacă acum am un drum ... ce? Mă pot roti şi întoarce cum vreau eu! Pentru iubire ... tragi şi linii curbe, şi frânte şi tot ce se poate ...




marți, 11 decembrie 2012

9 decembrie


Mi s-a încheiat săptămâna în confuzie. Mi-a tresărit inima de zeci de ori. M-am gândit asupra a tot. Am luat o decizie. M-am răzgândit. Am luat altă decizie. Mă străduiesc să nu-ţi aud privirea, căci, dacă s-ar întâmpla aşa, cursul vorbelor mele ar fi incoerent, aş cădea pradă greşelilor de altădată, m-aş îmbrăca iar în amintiri, m-aş afunda în vise ...
Pentru început, îţi cer să nu mă suni, să nu îmi dai mesaj că ... te deranjez. Nu vreau să mai aud asftel de clişee. Ştiu că trupurile noastre trăiesc în prezent, dar ... se pare că nu mai cunoaştem aducere aminte sau nu mai putem? Sau ... în cazul unora nu s-a mai vrut o aducere aminte!!
A mai trecut un an. Nu am uitat această zi.
Îmi dau seama că prin aceste rânduri nu fac un bine nici pentru mine, nici pentru tine. Dar aş căuta în dicţionar cuvântul inevitabil. Inevitabil, inevitabil. Îmi place enorm să spun câte ceva atunci când se lasă o aşa groaznică linişte monumentală. O aşa tăcere. Şi ea a început de aşa de mult timp!! S-a agăţat de un fir sensibil, a prins forţă cu trecerea zilelor şi acum e mai puternică decât mine şi chiar şi decât tine!!
A profitat de noi.
Nu ştiu dacă eu am acceptat-o. Sau doar m-am obişnuit cu ea?!
Am încercat din răsputeri să o sparg, să îi dau drumul, să ne lase odată sufletele libere. Am crezut că, deşi sub greoaia cuvintelor, există cărări, care chiar îndepărtate, conduc la tine!
Ha!  Ai mai avut parte vreodată de un aşa discurs intempestiv? Sunt sigură că dacă da, tot de la mine a venit! : ))
Nu, nu te întreb ce mai faci.. Nu, nu o să te întreb nimic..
Am să-ţi curm suferinţa de a-mi scrie ceva. Şi am să o curm şi pe a mea la probabilele vorbe pe care vei vrea să mi le transmiţi.
Multă vreme am fost purtată spre hăul rece şi tăcut; sincer, nu credeam că voi mai ieşi vreodată de acolo. Eram precum o fiinţă neînsufleţită şi deşi, te strigam din răsputeri să mă iei înapoi, nu m-ai auzit niciodată. Mă împotmoleam mereu de dezamăgire, de sarcasm, de ironie, de neiubire. Cea din urmă m-a plesnit cel mai tare. A încercat să îmi zmulgă lucrurile bune şi să mă facă să simt mizerii: răzbunare, ură. Mi-am dat seama că eu nu sunt aşa. Nu voi fi niciodată DEMNĂ să simt ură sau bătaie de joc pentru indiferent ce persoană e vorba!
Dacă vei citi aceste rânduri, sper să ai profunzimea să le tălmăceşti!!
Ai simţit vreodată cum e să îţi bată inima sălbatic?
Mmm, de ziua ta ... îţi doresc ... să arzi in braţele maturizării ... Să te cuprindă aşa tare, încât să nu iţi mai dea drumul. Să te lase fără respiraţie. Iar mai apoi să o priveşti cu limpezime şi să îi mulţumeşti pentru viitoarele decizii corecte. De ziua ta, să ... te afli într-un univers în care oamenii, lucrurile care te fac fericit  să nu devină o pradă pe care întunericul să le înhaţe într-o clipă. De ziua ta, să porţi acel zâmbet sincer pe care îl cunosc ... De ziua ta, să ...
....

Era doar un la mulţi ani mai lung...

Mădălina....

marți, 4 decembrie 2012

Muzică


Get a playlist! Standalone player Get Ringtones