Revin la "ale mele" ... am pierdut mult timp "cu prostii"!!

Pe ea, am iubit-o…

O altă noapte începea fără ea. Adevărul este că demult pierdusem numărul scandalurilor domestice. Şi totdeauna dintr-un motiv aiuritor. Îmi amintesc că într-o seară am fost aşa de tulburat, încât am intrat pe net, am tastat nervos compatibilitate-săgetător-scorpion şi am încercat să înţeleg fiecare cuvânt de acolo. La sfârşit: compatibilitate 75%. Nu-i rău. Semnele zodiacale ţin cu noi, dar viaţa se încăpăţânează să ne arate că nimic nu poate fi pe roze.

Am cunoscut-o într-o după-amiază de septembrie. Mă grăbeam să ajung acasă. Cu două luni înainte îmi cumpărasem un apartament, la serviciu era bine şi eram hotărât să îmi găsesc jumătatea, căci timpul trecea în defavoarea mea. Adică, toţi prietenii mei aveau iubite, soţii, numai eu treceam „din floare în floare”. Voiam să mă cuminţesc şi să îmi investesc toate sentimentele într-o fată simplă, care să-mi arate că măcar din când în când binele există. Să vă explic de ce spun asta: m-am născut într-o comună de la marginea oraşului Constanţa. Provin dintr-o familie săracă. Până aici totul este normal. Ceea ce nu mi se mai pare normal este faptul că am fost crescut de bunici, părinţii mei părăsindu-mă pe când eu aveam numai 1 an şi jumătate. Pe măsură ce creşteam îmi dădeam seama de lucrul acesta, deşi bunica îmi spunea că ai mei muncesc în străinătate. Mai târziu au fost nevoită să-mi spună adevărul. Câteva săptămâni nu am vrut să văd pe nimeni. Mă simţeam mai singur ca niciodată. În fiece seară ... mă vedeam într-o cameră mare, zugrăvită în două culori, cu un foc arzând îm şemineu, mâncând la o masă mare, purtând discuţii interesante cu tata... râzând cu mama. Revenirea la realitate era dureroasă. Rămâneam cu ochii agăţaţi într-o scamă de covor şi nu aveam putere să judec ce voi face în viitor. Să las să se întâmple totul de la sine! La ce să mă mai complic şi eu viaţa şi aşa extrem de complicată? Dimineaţa îmi schimbam părerea şi mă hotăram să lupt! Să le fac o bucurie bunicilor. Învăţam şi lucram la un chioşc de ziare. Alte posibilităţi de supravieţuire nu aveam. Era ciudat când îmi vedeam colegii plimbându-se în maşini „tunate”, în haine „trendy” şi însoţiţi d eblonde „cool”. Am terminat totuşi facultatea, dar o altă nenorocire mi-a umbrit bucuria: bunicul moare subit şi lasă o scrisoare care mă emoţionează şi astăzi. Aveam disperată nevoie de un „job” şi am început să-mi trimit CV-ul peste tot. După multe uşi trâtite, am fost angajat într-o firmă de telefonie mobilă. M-am integrat în colectiv foarte repede şi pentru prima dată mă simţeam mulţumit. Eşuasem în două relaţii: una de 1 an şi cealaltă de 5 luni. Prima parteneră se numea Ana. Am cunoscut-o la o petrecere din cadrul facultăţii. Era o fire amuzantă, dar prea tipicară pentru gustul meu. S-a mutat cu ai ei în Italia şi… gata, deşi spunea ca are să se întoarcă. În ceea ce o priveşte pe a doua... EA era o fetiţă capricioasă, de bani gata. Ne-am dat seama că nu eram potriviţi. Eu nu puteam să îi ofer prea multe. În rest, simple aventuri de câte-o noapte. Nu aş vrea să vorbesc despre asta, dar unele cădeau vrăjite la vederea unui chip cu trăsături frumoase....ca al meu. Şi dacă mai pun la socoteală corpul meu de sportiv… punctez din nou. Mai mult, de când venisem la capitală, cutreieram tot felul de locuri.

Într-una din zile am intrat undeva să beau o cafea. Afară era aşa de frig încât simţeam nevoia să mă încălzesc. M-am aşezat într-un colţ şi –brusc- m-am simţit ca sub lupă. Cineva mă măsura din cap până în picioare. Eram uşor stânjenit. Frumoasa doamnă din apropiere (abia i-am ghicit chipul sub pălăria neagră) mă „cântărea” profesionist. „Pot lua loc?” I-am spus că da, şi am aflat că este o faimoasă creatoare de modă. Ei bine, am rămas prieteni; am învăţat de la fermecătoarea doamnă ce sunt manierele, cum trebuie să mă comport şi, mai ales, cum să evit rubrica: „prost îmbrăcat”... Nu ştiu de ce a făcut-o, dar eu am profitat cât am putut. Să ştii să te comporţi nu este foarte uşor. Începusem să prind gustul banilor şi mi-am permis s-o aduc pe bunica să locuiască în superbul meu apartament. S-a bucurat că nu o uitasem. Suferise foarte mult.

Într-o după-amiază de septembrie, am fost nevoit să-mi înnoiesc garderoba cu două costume. Firma aştepta partenerii din Italia, iar noi trebuia să arătăm impecabil. Am ales, am probat şi am mers să achit la casă. Acolo - o fată care m-a fascinat de-a dreptul: blondă, ochi albaştri, trup de zeiţă (să-mi aflat, în sfârşit, şi eu blonda?). Ce voiam mai mult? Abia după vreo trei săptămâni am reuşit să obţin o întâlnire. Nicio altă fată nu mă făcuse să mă simt aşa de emoţionat. Mă comportam ca un puşti. Nu ştiam cu ce să mă îmbrac, nu mă hotăram a „ce” era indicat să miros, nici ce apă de gură să folosesc, nici dacă să-mi pun pantofii cei negri de lac. Mă gândeam ce flori să-i cumpăr, dacă trandafiri (auzisem!) par prea tradiţionali… Mă temeam să nu dau greş chiar de la prima întâlnire. Am ajuns –evident- mai devreme. Am avut timp să exersez gestul… oferirii buchetului. M-a surprins asupra faptului şi Larisa (aşa o chema, L A R I S A) a râs cu poftă de stângăcia mea. Şi cum gheaţa fusese spartă, am sărutat-o. Ploua. Ne-am refugiat în cafeneaua din apropiere. Nu-mi puteam lua ochii de la ea. Mă îndrăgostisem? În orice caz… pluteam… Ne-am mutat împreună, dar certurile erau din ce în ce mai dese şi bla-bla-bla… eu nu mai suportam ritmul acesta, iar ea s-a dus înapoi la ai ei, în „Viilor”. Am hotărât să

vorbesc deschis cu ea… dacă mai merită să continuăm etc. Am bătut la uşă şi…„-Bună, Daniel! Ce te aduce pe aici?” „-Ăăă, Larisa, o caut pe Larisa!” „-Tu şi ea sunteţi împreună???” „-Da, adică am fost şi…” N-am apucat să termin că femeia s-a prăbuşit! Am luat-o în braţe, am dus-o în sufragerie şi am căutat nişte spirt. Treptat, am văzut cum îşi revine. Dar era rândul meu să fiu năucit! Când a deschis ochii, zguduită de plâns „doamna” mi-a descris casa de la ţară, pe bunicii mei ... Dumnezeule! Simţeam cum pică cerul pe mine. Era mama! Am aflat dintr-o dată că tata murise într-un accident de maşină, iar Larisa era ... sora mea vitregă. Eram îndrăgostit de sora mea vitregă! Am fugit fără să mai privesc în urmă... Am renunţat la job şi m-am mutat cu bunica fără să anunţ pe nimeni într-un alt oraş. Din când în când, citeam prin ziare: „Vestita creatoare de modă, Cristina Pârvulescu, îşi caută cu disperare copilul ...”