"Şi ce fericire, groaznică fericire că nu era acolo nimeni. Chiar noi care păşeam acolo nu eram. Căci nu eram noi înşine nimeni. Nu eram absolut nimic. Eram atât de fragezi, de plăpânzi, încât suflul devenirii ne lăsase în inutilitatea noastră, iar ora trecea peste noi, mângâindu-ne cum mângâie briza vârful unui palmier".
Cuvintele noastre erau învăluite în misterul ce ne-a unit de atâtea ori, căci era ca şi cum orice "elucidare" sărăcea iubirea aducând-o la poalele unei realităţi strâmtorate de neînţelegeri. Ne-am apropiat de o lume umbroasă şi umedă, încercând să nu pierdem din vedere omogenitatea întregului ce se contura cu paşi lenţi, dar siguri. Procesul concis, bazat pe raţionamente puse bine la punct la inceput ... resimţea în ORDINEA SA PERFECTĂ, intruşii. O adâncă tristeţe ne-a învăluit: am realizat că NICIODATĂ dragostea noastră nu ne va conduce la împlinirea completă la care visam. Din romantismul fantastic am căzut cu inimile ascunse într-un plan necunoscut ... mai mult ... am început să ne privim ca doi PARTENERI INEGALI: eu, sub-umanul, fiinţa care cerşeşte iubirea, iar tu, fiinţa superioară, implorată fiind să-ţi părăseşti existenţa.
Nu există o posibilitate de salvare.
Nu există un echilibru social.
Suntem doi parteneri cu caractere mai ambigue decât la ceilalţi, de aceea avem un sens precis spre care ne îndreptăm. Cu toate acestea, nevoind să mă manifest, am luat deseori imaginea unei fiinţe degradate, care privind spre măreţul soare, mi-am dezvăluit adevarata inimă ascunsă în cele mai prăpăstioase adâncuri.
TU nu ai răspuns chemărilor mele, ci ai refuzat cochet seducerea, de teamă să nu te învălui în melancolie. Tragismul şi-a spus din nou cuvântul: imposibilitatea de a atinge un echilibru ideal între noi doi m-a lăsat fără suflare şi a determinat realitatea din care fac parte.
Te-am ademenit cu lucruri mult prea ieftine şi banale, căci, tu ... FIINŢA SUPERIOARĂ nu ai apreciat aceste produse frugale ale existenţei mele. S-ar putea spune că dorinţa mea de a ajunge la tine a reprezentat defapt dorinţa unui salt, unei autodepăşiri uitând că TU, venind din ţinuturi boreale ... VEI RESPINGE RĂCOAREA.
Incompatibilitatea nu a venit din faptul că ... există doi factori, unul inferior şi unul superior - ci din faptul că prin natura noastră suntem mult prea deosebiţi, de aceea refuzul tău este pus pe seama unui regret.
Zacem amândoi într-o continuă meditaţie ce sugerează că deşi, nu ne-a fost menit să ne târâm sentimentele într-o lume mult prea vulgară, INIMILE ÎNCĂ MIŞCĂ LA AUZUL IUBIRII DE LA ÎNCEPUT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu