Răbufnesc, din nou.Tu, cel de acolo. cum te mai chinui, căci de fapt, nu am nimic cu tine. şi, totuşi, te ţin pentru o imagine bună.iar, tu. da, sunt tot eu cea care te iubeşte, cea care a crezut în tine fără să ceară nimic în schimb, cea care adoră lucrurile simple, neînsemnate, dar care de fiecare dată au puterea să se înlănţuie minunat. tu, cu principiile tale de viaţă, nu ai fost în stare să respecţi ... să te  respecţi pe tine, să îţi conservi imaginea de om educat, care gândeşte! Te afli într-un moment de inspiraţie maximă, îţi notezi cu grijă iubirea, negândindu-te la ce ai lăsat în urmă: ai fost izbit de comoditate, ai consemnat, astfel, victorii ... false. Te-ai cufundat ca un imatur în prostie. Degeaba crezi că deţii o extraordinară luciditate.N-o ai! ! Ai greşit. Cu mine, ai greşit. Şi nu   vei avea niciodată puterea necesară să te răscumperi vreodată. da, în faţa ta, am fost vulnerabilă, slabă, naivă şi tocmai de aceea totul părea imperfect în jurul meu. Un lucru să ştii că era, totuşi, perfect: sentimentele mele pentru tine. Acum ... te atrag cuvintele măreţe spuse-n vânt, mersul ei animalic, zâmbetul acela de hienă.  Simt o nevoie chinuitoare să iţi spun că ai lăsat totul neterminat şi să mă întreb la fiecare pas de ce când putea să fie diferit. E ca o cheie care nu se potriveşte în nicio broască. NU înţelegi că am rămas cu multe cuvinte în gură, că mă simt o neputinciosă? Mă visez vorbindu-ţi ... dar e o plăcere mult prea amară şi atunci, înlătur visul numaidecât. Toate cuvintele tale otrăvite, imi intră în inimă ca nişte săgeţi. Licăresc ca nişte luminiţe difuze şi greţoase. Am gândurile confuze.. Eşti ca o umbră care nu mă lasă în pace. Pentru că tresar ori de câte ori iţi aud numele. Nu pot spune că totul a fost o mizerie, cel puţin din partea mea, nu, însă valoarea ta te-a părăsit. Nu mai  eşti capabil să faci diferenţe. Ceea ce vreau să spun este că nu a fost corect ce ai făcut şi vreau să îmi strig durerea cât pot de tare, astfel încât să mă poţi auzi.