O serie de întâmplări obişnuite (continuare)

Noapte. Stelele acoperă cerul gol ca o plapumă de panseluţe. Ora 4 şi 2 minute. „Problemă nenorocită! De 2 zile încerc o rezolvare, în zadar... s-ar părea că examenul meu se va duce pe apa sâmbetei”. Nervos, Rafael închise caietul şi merse lângă fereastră. Cu ochii minţii o vedea din nou pe ea, îmbrăcată într-o superbă rochie verde cu nişte pantofi lăcuiţi şi cu părul moale lucrat în bucle. Întoase capul şi primul lucru care-l deşteptă fu tabloul ce înfăţişa o doamnă de vreo 42 de ani, ce purta un decolteu prea mare pentru gustul lui. În mână ţinea un măr roşu şi o carte. Aprinse becul. Despre ce carte era vorba? Se apropie cu o oarecare teamă. Acum a devenit şi paranoic. Îi este frică de un tablou. Se mai putea numi bărbat? După multe încercări, îşi dădu seama că este vorba despre o capodoperă. Cartea se numea:”Ravagiile unui suflet pustiit de durere”. Se potrivea oare acest titlu cu ce trăia el?”Mai bine mă culc”, îşi spuse. „Mâine am examen.”. Stinse becul. Se aşeză în pat. Adormi cu gândul că mâine va fi ultima lui şansă de a-şi dovedi încă o dată perfecţiunea în matematică. Adormi în mai puţin de 5 minute. Acum visele îşi făceau loc printre lucrurile lui Rafael. Din nou apăru ea. Avea ochii uscaţi de tristeţe, mâinile pline de sânge ...părul îi era răvăşit, iar rochia sfâşiată parcă cu dinţii. Să fie oare viitoarea ei pedeapsă?