Vai, vai ... recunosc că nu am mai intrat pe acest blog, care surprinzător îmi aparține ?!, de foarte mult timp. Și mai recunosc că ... nu mai am muză. Liniștea asta de acum prevestește doar fericire, deși cu toții știm că fericirea are obstacolele ei. Subiectul principal din prezent nu mă mai inspiră și nu știu dacă asta-i de bine sau de rău. Acum nu îmi mai plâng iluziile pierdute ... acum nu îmi mai plâng iubirea pierdută ( vai, Bogdan, tu vezi ce e aici? Cum aș putea să îți răspund eu mesajului tău? Nu mă înțelege greșit, dar am suferit, acum văd, după ce recitesc rândurile acestea. Dragule, pe lângă o iubită exemplară, aș fi fost o scriitoare renumită acum, dar ... reiau ce am spus mai sus, muza nu mai există!).

Nu vreau să ai remușcări din cauza unei iubiri care nu a urmat din cea dintâi potecă, mă refer că ea a avut multe piedici, multe porniri de ură care în loc să o facă să înainteze, a făcut-o sa dea înapoi. Nu ai știut să îți cântărești primejdiile, nu ai știut să fii matur, doar ai alergat prin viața ta ca un nesocotit, nu ți-ai luat nicio măsură de precauție. Nici măcar nu ești de condamnat ... ți-ai urmat iubirea ... așa cum o făceam și eu.

Hmm, dacă mă întrebai acum vreun an și ceva, ce simt pentru tine, aș fi răspuns clar că te urăsc. Te-am urât multă vreme. M-am urât și pe mine, căci prin viața ta am fost o trecătoare.

 Eu cred că pe mine mă definește iubirea. Nu aș putea să trăiesc fără ea. Iubesc lucrurile simple, iubesc tot ceea ce îmi face sufletul fericit. În ceea ce te privește, ești un om profund, sunt convinsă că viitoarea ta iubită (iartă-mă, lucrurile circulă repede!) va aprecia asta.

Mădălin, mereu, zice că citez din cărți J), însă îmi place să pătrund, acolo, în sufletul celui de lângă mine ca să știe că sunt demnă de tot ce e mai frumos!

El ... a știut să îmi aline toate rănile. A știut să mă facă să zâmbesc când eram cu sufletul dărâmat. Nu îi spun asta, dar sunt mândră de el, pentru că, spre deosebire de tine, este o persoană dintr-o bucată, el nu știe când îi spun: Mădă, iubirea noastră este averea suletului nostru!, însă apreciez dăruirea cu care m-a respectat și m-a iubit. Pune toate verbele la prezent, am tendința de a scrie la trecut.

Bun. Nici măcar nu știu de ce am scris asta. Simt nevoia să spun că nicio relație nu este perfectă. Nici a mea nu este, dar știu sigur că este bazată pe iubire, altfel ... de ce să ne facem rău?