„De mult aştept un răspuns! Crezi că mi-l vei putea oferi azi?”, spuse Rafael fără prea multă vlagă. Privirea îi era secătuită, iar ochii plânşi ... părea pe moarte, însă domnişoara de lângă el părea să nu observe aceste detalii. Mişca doar un evantai dintr-o mână în cealaltă, în timp ce soarele dogoritor îi ardea cu putere faţa albă. Se aşeză pe scaun şi parcă vroia să spună ceva ... se opri. Îşi dădu seama că mintea îi era cu totul în altă parte. Făcu câţiva paşi şi spuse:”Nu vreau să vorbim. Nu acum!”. Ieşi trântind uşa cu putere. Rafael rămase în mijlocul odăii ... nu mai întelegea nimic. Oare de ce lucrurile se complicau aşa rău? Încotro îl va conduce destinul? Se aşeză în pat, încercând să-şi facă ordine în gânduri: o iubea, dar era sărac. Şi ce-i cu asta? Avea o grămadă de diplome, care cu siguranţă îl vor ajuta. Ajunsese la concluzia că iubirea era mai complicată decât orice ştiinţă exactă.
Tic-Tac ... era ceasul care îi arăta că timpul nu se oprea niciodată; ar fi putut să se îndrăgostească de altcineva, dar ca de obicei băiatul sărac se îndrăgosteşte de fata bogată, frumoasă, care-şi dă aere oriunde s-ar duce. Soarele apuse. Era 7 şi 40 de minute.
Rafael deschise fereastra. Aerul era acum rece. În minte îi răsuna mereu aceeaşi melodie. Devenise un melancolic decând o cunoscuse pe ea.. nu mai avea nimic în comun cu Rafael cel vechi. Nu se mai aranja, nu mai îmbraca bluza cu guler albastru şi nici măcar dimineţile nu şi le mai petrecea în restaurantul lui Dogby, unde de atâtea ori era recunoscut ca fiind cel mai bun matematician. Culoarea in obraji devenise galbenă, iar verdele ochilor de atâta oboseală şi suspine se preschimbase într-o culoare ştearsă ...
În celălalt capăt al oraşului, într-o impunătoare casă ... într-o cameră elegant amenajată, cu un pat mare, o oglindă cât pentru 3 persoane şi cu un balcon plin de flori, Rania citea liniştită într-un colţ. Dintr-o dată lăsă cartea. De jos auzea zgomote. Şi ar fi trebuit să-i pese? Ştia că într-o zi va plăti pentru îngânfarea ei, dar deocamdată ... nu se întâmplase nimic. Rafael i se părea o persoană dezagreabilă, care, deşi încerca cu tot dinadinsul să o cucerească, nu reuşea deloc. La ce visa ea? Ehe ... la un bărbat bogat, inteligent, pe deasupra şi frumos! Merse în faţa oglinzii: ochii căprui îi străluceau de parcă un sentiment neobişnuit ar fi cuprins-o. Ce se întâmpla mai exact cu ea?
Tic-Tac ... era ceasul care îi arăta că timpul nu se oprea niciodată; ar fi putut să se îndrăgostească de altcineva, dar ca de obicei băiatul sărac se îndrăgosteşte de fata bogată, frumoasă, care-şi dă aere oriunde s-ar duce. Soarele apuse. Era 7 şi 40 de minute.
Rafael deschise fereastra. Aerul era acum rece. În minte îi răsuna mereu aceeaşi melodie. Devenise un melancolic decând o cunoscuse pe ea.. nu mai avea nimic în comun cu Rafael cel vechi. Nu se mai aranja, nu mai îmbraca bluza cu guler albastru şi nici măcar dimineţile nu şi le mai petrecea în restaurantul lui Dogby, unde de atâtea ori era recunoscut ca fiind cel mai bun matematician. Culoarea in obraji devenise galbenă, iar verdele ochilor de atâta oboseală şi suspine se preschimbase într-o culoare ştearsă ...
În celălalt capăt al oraşului, într-o impunătoare casă ... într-o cameră elegant amenajată, cu un pat mare, o oglindă cât pentru 3 persoane şi cu un balcon plin de flori, Rania citea liniştită într-un colţ. Dintr-o dată lăsă cartea. De jos auzea zgomote. Şi ar fi trebuit să-i pese? Ştia că într-o zi va plăti pentru îngânfarea ei, dar deocamdată ... nu se întâmplase nimic. Rafael i se părea o persoană dezagreabilă, care, deşi încerca cu tot dinadinsul să o cucerească, nu reuşea deloc. La ce visa ea? Ehe ... la un bărbat bogat, inteligent, pe deasupra şi frumos! Merse în faţa oglinzii: ochii căprui îi străluceau de parcă un sentiment neobişnuit ar fi cuprins-o. Ce se întâmpla mai exact cu ea?
Va urma
